Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Dezlegările la pește ne lasă tot cu galantarele pline

de Anca CHICU Miercuri, 07 Decembrie 2011 412 < 1 min citire
În ultimele săptămâni, dezlegările la pește ar fi trebuit să fie, cel puțin teoretic, mană cerească pentru magazinele care comercializează așa ceva, având în vedere că numărul credincioșilor care țin postul Crăciunului nu este chiar mic. Totuși, vânzările nu au fost și nu sunt cum poate și le-au închipuit, sau dorit, cei care fac aprovizio-narea, așadar sute, mii de kilograme de pește ajung să fie aruncate.
Potrivit reprezentanților Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța (DSVSA), numai în perioada 28 noiembrie - 2 decembrie, la solicitarea agenților economici au fost retrase de la vânzare, la limita termenului de valabilitate, peste 2.100 de kilograme de pește și produse din pește.
De pe rafturile sau din lăzile frigorifice din magazine au mai fost aruncate, din cauza termenului de valabilitate, peste 3.200 de kilograme de carne și produse din carne, aproape 2.600 de kilograme de lapte și produse lactate, precum și alte 800 kilograme de diverse produse alimentare. Potrivit repre-zentanților DSVSA Constanța, toate aceste produse aveau o valoare de aproape 84.000 lei.
Taguri
Articolul anterior Ia fonduri nerambursabile și împădurește-ți terenul
Articolul următor Constănțenii pot depune cereri pentru acciza la motorină

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei