Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Disponibilizări în masă în domeniul construcțiilor pe timp de vară

de Cuget Liber Miercuri, 25 Iulie 2012 255 < 1 min citire
Disponibilizări în masă în domeniul construcțiilor pe timp de vară
Firmele de construcții par că o duc tot mai greu, astfel încât chiar și în plin sezon al lucrărilor se pregătesc de disponibilizări în masă, scrie "Gazeta afacerilor".
De curând, Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Cluj a fost anunțată că două mari companii locale din sectorul construcțiilor, care au avut contractate lucrări cu statutul, ar putea concedia sute de persoane. Autoritățile spun că este pentru prima dată când se anunță disponibilizări în acest domeniu, vara. Potrivit directorului AJOFM, Daniel Don, situația este fără precedent pe timp de vară, întrucât firmele de construcții nu au făcut niciodată disponibilizări în această perioadă.
Piața construcțiilor românești este tot mai instabilă, dar nu din cauză că lucrările publice au un volum mai redus, ci fiindcă se întețește concurența, potrivit specia-liștilor din domeniu.
"Noi am observat că, în fiecare an, din top 100 antreprenori din construcții, 30% dintre aceștia dispar, având cifre de afaceri de milioane de euro", mai menționează Adriana Barbu, managing parter IBC Focus. 
Taguri
Articolul anterior Situație fără precedent în Liga I. Dragomir este disperat
Articolul următor Guvernul va aloca bani pentru achiziționarea sau repararea elicopterelor MAI necesare la stingerea incendiilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei