La zece minute după miezul nopții de 31 octombrie spre 1 noiembrie 2015, două nave au intrat în coliziune frontală în gura portului Constanța.
- Publicitate -
Portcontainerul "Matilde A" plecase din dana nr. 52 și se îndrepta spre ieșire, iar tancul petrolier "Akdeniz" intra în port, urmând să ajungă în dana nr. 69 de la Oil Terminal, pentru a încărca 1.000 tone de păcură. Ambele nave aveau piloți la bord, de la compania Black Waters.
În urma impactului, "Akdeniz" a suferit stricăciuni în zona tancului de balast. Nu au fost răniți și nici scurgeri de hidrocarburi în apa mării. Cele două nave au fost trase la cheu. Căpitănia portului Constanța investighează evenimentul.