Un român din şase, adică 62% nu ar putea să-şi achiziţioneze o locuinţă în următoarele şase luni, în timp ce 10% îşi caută o a doua casă în afara oraşului, arată un sondaj al unui grup de consultanţă imobiliară. 44% sunt de părere că preţurile locuinţelor vor creşte în perioada următoare, iar 25% vor apartamente mai spaţioase. Studiul mai relevă faptul că nivelul de flexibilitate a crescut la locul de muncă, astfel că, 46% dintre respondenţi pot lucra fie de acasă fie de la locul de muncă. Majoritatea, 54% au afirmat că lucrează doar de la locul de muncă. Sondajul a fost efectuat în luna octombrie, pe un eşantion de 900 de angajaţi din Bucureşti şi din oraşele mari.
- Publicitate -