Duminică, 07 Iunie 2026

Duplicatul cărții de identitate a vehiculului se va elibera prin procedura simplificată

de Ion TIȚA-CĂLIN Vineri, 07 Iulie 2017 2002 1 min citire
Duplicatul cărții de identitate a vehiculului se va elibera prin procedura simplificată
Conducătorii auto vor putea obține, prin proceduri simplificate, duplicatul cărții de identitate a vehiculului, emis de RAR, în cazul pierderii, furtului sau distrugerii cărții de identitate a vehiculului sau în cazul neîndeplinirii obligației de a preda noului proprietar cartea de identitate a vehiculului, în cazul înstrăinării acestuia.
În acest sens, Guvernul a modificat în ședința de ieri, prin proiect de lege, Ordonanța Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora în România.
Astfel, se elimină obligativitatea prezentării de către client a avizului autorității competente care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea vehiculului, precum și a obligativității de a publica în Monitorul Oficial a anunțul privind pierderea, furtul sau distrugerea carții de identitate a vehiculului.
O altă noutate constă în completarea situațiilor în care se poate emite un duplicat al cărții de identitate a vehiculului pentru toate cazurile în care, la înstrăinarea vehiculului, ultimul proprietar nu transmite dobânditorului cartea de identitate a vehiculului.
Ministerul Transporturilor va actualiza, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii aprobate ieri, reglementările privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor - RNTR 7.
Legea intră în vigoare în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
Taguri
Articolul anterior Dezvăluirile Rise Project au pus pe jar instituțiile statului. Ce spune președintele ANAF
Articolul următor Câștigul salarial mediu net al românilor este de 2.363 lei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei