În ediția din data de 6.06.2012, cotidianul "Cuget Liber" a publicat ancheta "Faceți ordine la RADET!" Respectând deontologia profesiunii de jurnalist, în articol au fost prezentate: prevederile legale privind contorizarea consumului de energie termică, sesizările unor consumatori și punctul de vedere al unuia dintre reprezentanții regiei, șeful biroului contorizare, Nicolae Petculescu.
- Publicitate -
Scopul anchetei a fost acela de a afla în ce bază legală, RADET le solicită clienților săi (asociații de proprietari și agenți economici) să achite cheltuielile de redimensionare a grupurilor de măsură în situația în care intervin modificări în structura consumului.
Nicolae Petculescu a invocat prevederile Legii 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, act normativ care nu are nici în clin nici în mânecă cu problema contorizării energiei termice.
Menționăm că deși ziarul a încercat să obțină un punct de vedere din partea directorului general Ilie Răchieru și a primit promisiunea secretarei acestuia că va fi contactat telefonic, acest lucru nu s-a întâmplat nici după 24 de ore.
În schimb, sub semnătura purtătorului de cuvânt Liliana Enache, regia ne-a transmis, pe data de 6 iunie 2012, un "drept la replică", pe care îl prezentăm integral, în această ediție.
Vă invităm, stimați cititori, să-l citiți cu atenție! După cum se constată din lectura lui, responsabilii regiei evită să răspundă la întrebarea pe care "Cuget Liber" a adresat-o public, în cadrul anchetei: care este legea în baza căreia RADET își obligă consumatorii să suporte costurile redimensionării grupurilor de măsură?
Pentru că nu pot sau nu vor să lămurească chestiunea bazei legale, autorii dreptului la replică susțin că așa "este normal". Evident, acesta nu este un argument care să poată fi invocat în raporturile cu clienții, un argument din care să decurgă drepturi ale furnizorului și obligații ale consumatorului de energie termică.
Argumentul că "este normal" poate fi invocat, cu aceeași ușurință, și de către clienți: "Este normal ca, în calitate de consumatori, să nu suportăm costurile redimensionării grupurilor de măsură, întrucât nu e problema noastră, ci a furnizorului. Sunt instalațiile lui și e normal să facă modificările pe cheltuiala lui."
Cum trebuie procedat când fiecare dintre părți - furnizor și consumator - își bazează pretențiile pe argumentul că așa "este normal"? Soluția este una singură și se găsește în prevederile legilor care reglementează raporturile dintre furnizorul de energie termică și consumatori.
Răspunsul dat de ziarul "Cuget Liber" la această dispută dintre RADET și clienții săi a fost fără echivoc:
Ordinul nr. 91/2007, al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică (publicat în Monitorul Oficial nr. 350 din 23 mai 2007) precizează la articolul nr. 211 (1): "obligativitatea de montare a contoarelor/grupurilor de măsurare aparține celui care vinde energia termică."
De asemenea, în articolul nr. 208 din regulamentul de funcționare a RADET, aprobat prin hotărârea Consiliului Local Municipal Constanța, se spune același lucru: "Obligativitatea de montare a contoarelor grupurilor de măsurare aparține operatorului care vinde energia termică".
Nicio prevedere a regulamentului propriu de funcționare sau a Regulamentul-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică nu-i permite să-i pună la plată pe consumatori în vreo etapă a contorizării.
Pentru buna sa informare, atenționăm pe această cale RADET că practica de a obliga clienții captivi, de pe o poziție de piață domi-nantă, să scoată bani din buzunar pentru servicii care sunt în sarcina furnizorului, contravine legii. De asemenea, încasarea contra-valorii unor lucrări de contorizare cu încălcarea prevederilor Ordinului nr. 91/2007 și a propriului regulament de funcționare, aprobat prin HCLM, atrage răspunderea administrativă, civilă și penală pentru făptuitori.
Domnule director general Ilie Răchieru, considerăm ca aceste clarificări vă sunt de folos dumneavoastră și subordonaților pentru a face ordine în regia pe care o conduceți, pentru a lămuri odată pentru totdeauna care este baza legală a lucrărilor de contorizare în discuție.
În interesul consumatorilor din municipiul Constanța - asociații de locatari și agenți economici - "Cuget Liber" își menține solicitarea către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice ANRSC, viitorul Consiliu Municipal Local Constanța, Protecția Consumatorilor, Consiliul Concurenței, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța să se autosesizeze în acest caz. Faceți ordine la RADET!