Ecluza de la Năvodari se retehnologizează să funcționeze încă 30 de ani

de Madalina PETRESCU Vineri, 26 Mai 2023 141
Executivul a aprobat, vineri, indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Retehnologizare ecluza Năvodari în vederea creşterii siguranţei navigaţiei”, cu o valoare totală de 504,8 milioane lei, din care construcţii-montaj în valoare de 171,2 milioane lei, eşalonată pe 48 de luni.

Investiţia se află pe reţeaua de transport de interes european (TEN-T).

Potrivit Executivului, realizarea lucrărilor de retehnologizare aferente proiectului conduce la o serie de beneficii imediate şi foarte necesare în contextul actual, precum: funcţionarea pentru încă un ciclu de 30 de ani a echipamentelor şi instalaţiilor de la ecluza Năvodari, reducerea costurilor de întreţinere şi reparaţii, creşterea fiabilităţii echipamentelor şi instalaţiilor la nivelul cerut de normele europene în vigoare, creşterea siguranţei în funcţionare a echipamentelor, dar şi aducerea echipamentelor electrice şi mecanice la un nivel tehnic corespunzător cu cel al anului în care se face retehnologizarea acestora.

Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operaţional Transport (POT) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei