Acțiunile de control efectuate de Direcția Regională Antifraudă Constanța pe litoral au dat rezultate spectaculoase. De teama sancțiu-nilor, hotelierii și cârciumarii s-au dotat cu case de marcat fiscale și au început să le folosească. Drept urmare, veniturile fiscalizate au crescut cu cel puțin 100%.
- Publicitate -
Agenția Națională de Administrare Fiscală a efectuat o analiză comparativă pe un eșantion de 13 agenți economici (cluburi, restaurante, baruri, fast-food-uri, terase restaurant) de pe litoral, și a con-statat o creștere de 12.600.492 lei (circa 2,85 milioane euro) a veniturilor fiscalizate în perioada mai - iulie 2015, față de același interval de timp din 2014.
Iată câteva exemple:
- la clubul firmei MM SRL (ANAF a dat publicității doar inițialele agenților economici), creșterea a fost de 1.532%, de la 88.497 lei, în mai - iunie 2014, la 1.444.307 lei, în mai - iunie 2015;
- la restaurantul firme TR SRL, creșterea a fost de 870%, de la 76.299 lei la 740.699 lei;
- la barul firmei DF SRL, creșterea a fost de 674%, de la 45.342 lei la 351.395 lei;
- la clubul firmei GDI SRL, crește-rea a fost de 187%, de la 1.535.532 lei la 4.420.195 lei.
Dacă de la numai 13 agenți economici s-a obținut un plus 2,85 milioane euro venituri fiscalizate, probabil că întreaga industrie din turism, alimentația publică și divertisment de pe litoral a scos la lumină sute de milioane de euro în plus, în acest sezon estival.