Banii ne sunt
necesari pentru a ne asigura susținerea unui anumit nivel de confort în viață
și pentru a ne oferi acces la îndeplinirea acelor dorințe pe care fiecare dintre
noi, oamenii, le avem. Unele persoane câștigă la un nivel care nu le permită să
aibă prea mari așteptări de la viață, în timp ce altele știu cum să beneficieze
de toate ofertele (
alle tilbud), astfel încât, la final, situația lor
financiară să fie una și mai bună.
- Publicitate -
Cum se poate să
iei decizia corectă pentru a-ți minimiza gradul de risc implicat și să ai parte
de succesul financiar dorit prea puțini pot explica, dat fiind faptul că astfel
de acțiuni sunt de natură individuală, ceea ce presupune că fiecare dintre noi
poate reacționa într-un mod diferit într-un context dat. De aceea, decât să-ți
asumi riscul de a nu risca și de a regreta mai târziu, spunându-ți că îți este
teamă, mai degrabă învinge-ți frica și asumă-ți riscurile, fiindcă nici nu știi
cât de ușor se poate atinge prosperitatea financiară atunci când ai încredere
în alegerile tale!
De ce îi este atât de greu omului să-și
"părăsească" zona de confort?
Cu toate că ne
dorim să avem mai mult, atunci când este vorba să acționăm în această direcție
ne lovim de propria noastră incertitudine și de acea zona de confort, care, de
cele mai multe ori, ne limitează câmpul de acțiune și raza succesului. Nevoia
de siguranță, care este una dintre principalele nevoi fundamentale ale omului,
"paralizează" dorința de a face primul pas către asumarea oricărei forme de
risc, caz în care, mai târziu, intervine regretul, care este o prima formă de
frustrare umană.
Ai vrut să mergi
în Danemarca (
Danmark) și nu ai făcut-o fiindcă ai auzit că este
frig în perioada anului în care intenționai să mergi ori ai dorit să încerci să
lucrezi pe cont propriu pentru că riscul este prea mare? Rezultatul este că
te-ai privat de posibilitatea de a vedea o țară minunată, dar și de
oportunitatea de a-ți demonstra ție însuți că poți câștiga bani doar din
exploatarea capacității și abilităților tale. În plus, cine știe ce noi
oportunități ai fi avut de întâlnit dacă ai fi plecat în excursia aceea sau
dacă ți-ai fi asumat responsabilitatea de a lucra pentru propriul interes
financiar?
Rămâne în urmă
doar regretul "acelei cai neurmate" și a potențialului neexploatat, pentru că,
din teama de a nu eșua, ai ales cea mai simplă soluție la îndemână: păstrarea
într-o zonă de confort care îți este cunoscută și despre care ai toate
detaliile. Acest lucru explică și de ce în lume nu sunt decât 2%-3% oameni
bogați, iar restul se străduiesc să aibă parte de o mică părticică din ceea ce înseamnă
prosperitatea financiară.
Atât timp cât
nevoia de siguranță și confort financiar prevalează în dauna asumării riscului,
șansele ca bunăstarea pe care ți-o dorești să se întâmple cât mai curând să fie
amânată chiar "fără termen". Asumă-ți riscul, învinge-ți teama și cât de curând
vei constata că drumul pe care l-ai ales și pentru care ai riscat este chiar
drumul corect către prosperitatea financiară atât de mult așteptată!