Eficienţă, productivitate, economie de timp. Autoritatea Navală Română intră în era digitalizării

de Sorin MIHALACHE Marţi, 03 Octombrie 2023 1959
Mai puţină birocraţie, mai multă eficienţă, o mai bună comunicare, o economie preţioasă de timp. Acestea se anunţă a fi noile coordonate ale activităţii Autorităţii Navale Române, instituţie care apasă pedala de acceleraţie la capitolul digitalizare.
În perioada 2020 - 2023, Autoritatea Navală Română (ANR) a derulat proiectul „Creşterea capacităţii administrative a Autorităţii Navale Române pentru reducerea birocraţiei pentru cetăţeni şi mediul de afaceri”, proiect derulat în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă finanţat din Fondul Social European. Digitalizarea, inteligenţa artificială, analiza de date - toate vor veni în sprijinul navigatorilor, al armatorilor, al colaboratorilor autorităţii.
„Am ajuns la finalul acestui proiect de reducere a birocraţiei, este un moment important pentru noi şi vreau să mulţumesc şi cu acest prilej colegilor, pe umerii cărora a căzut tot greul. Consider acest final de proiect drept piatra de temelie pentru activitatea ANR din ultimii ani.
Asistăm la un proces de reformare a sistemului. Nu ne mai putem feri de digitalizare, nu o mai putem evita, face parte din viaţa noastră de zi cu zi. Ne dorim să punem la dispoziţie servicii competitive mediului de afaceri. Odată cu implementarea acestui proiect, se vor crea o serie de avantaje pentru navigatori, proprietari de nave, colaboratori ai instituţiei. Vorbim despre eficienţă, productivitate, economie de timp, plus de comunicare şi transparenţă şi mărirea vitezei de luare a deciziilor”, a declarat, în cadrul conferinţei de presă organizate marţi, 3 octombrie, la Sala Ovidius din cadrul Hotelului Ramada, directorul general al Autorităţii Navale Române, clc. Laurenţiu Cosmin Dumitrache. 


Acesta spune că dorinţa este de a îmbunătăţi serviciile în fiecare zi, iar toate viitoarele deficienţe vor fi remediate cât mai repede.
„Prin implementarea acestui proiect, a acestei platforme, ANR va deveni uşor accesibilă, la un click distanţă de colaboratori, de cetăţeni. Siguranţa navigaţiei înseamnă ca navele să corespundă din punct de vedere tehnic, dar să fie în regulă şi echipajul, marfa, documentele.
Pentru noi, greul de abia acum începe. Punerea în aplicare a proiectului va fi de durată, vor fi, inevitabil, sincope la debut, dar toate aceste deficienţe vor fi reglate”, a mai spus directorul general al ANR.
Se planifică paşii următori
La rândul său, Gabriel Bălan, director al Direcţiei Tehnice din cadrul ANR, manager de proiect, a prezentat detaliile de ordin tehnic, scoţând în evidenţă că platforma va funcţiona non-stop şi că procesul nu se va opri în acest punct, ci se vor căuta soluţii şi finanţări pentru etapele următoare.
„Serviciile noastre sunt cuprinse într-o platformă complexă, disponibilă non-stop. Se pot face plăţi online, oamenii nu vor mai sta la cozi, nu vor mai pierde ore bune din viaţă. Eliminăm astfel nevoia de a completa tot felul de formulare şi hârtii, protejăm mediul, reducem posibilitatea erorii umane şi mărim considerabil transparenţa şi controlul asupra propriilor date şi tranzacţii.
Nu ne vom opri aici. Acesta este doar un prim pas, deja îi planificăm pe următorii, căutăm soluţii şi finanţări pentru a extinde serviciile oferite, pentru o nouă interfaţă. Ne gândim la inteligenţa artificială, la analiza de date, nu scăpăm din vedere securitatea cibernetică. De asemenea, trebuie să fim foarte atenţi la feed-back-ul primit”, a explicat Gabriel Bălan.
Buget de peste un milion de euro
Cu o valoare totală de 5.948.272,59 lei, din care 4.995.589,07 FSE (Fondul Social European), proiectul se încadrează în rândul iniţiativelor europene şi naţionale de digitalizare a serviciilor, în special a serviciilor guvernamentale oferite cetăţenilor.
Având ca obiectiv general creşterea capacităţii administrative a ANR pentru susţinerea reformelor instituţionale prin adoptarea unor măsuri de simplificare a procedurilor în scopul reducerii poverii administrative pentru cetăţeni şi mediul de afaceri, proiectul a generat rezultate notabile.
Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2024, prin intermediul platformei web a Autorităţii Navale Române, navigatorii, proprietarii de nave sau agenţii economici vor putea avea acces la servicii specializate pentru analizarea, emiterea, completarea şi depunerea online a documentelor, fără a mai fi nevoiţi să vină la sediile instituţiei. Inclusiv plata serviciilor se va putea opera de la distanţă. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei