Grupul Electrica a planificat investiții în valoare totală de 739 milioane de lei, în acest an. 710 milioane de lei din total reprezintă planul de investiții al filialelor de distribuție, informează compania, printr-un comunicat de pe piața de capital.
În prezent, Grupul Electrica oferă servicii unui număr de peste 3,7 milioane de clienți și are o arie de cuprindere națională, cu organizare în trei zone pentru distribuția energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord și pe cuprinsul întregii țări pentru furnizarea energiei electrice și pentru întreținere și servicii energetice.
Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din București și Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuției și furnizării energiei electrice din România. (I.T.C.)