Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Emisiune numismatică cu tema „500 de ani de la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung“

de Ion TIȚA-CĂLIN Joi, 09 Septembrie 2021 231 < 1 min citire
Emisiune numismatică cu tema „500 de ani de la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung“
Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema „500 de ani de la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, cel mai vechi document păstrat, care a fost scris în limba română".
Moneda cântărește 31,103 grame și are valoarea nominală de 10 lei.
Aversul ei redă o imagine a Casei Sfatului din Brașov, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2021”. Reversul prezintă un fragment din textul scrisorii lui Neacșu din Câmpulung, inscripția circulară „SCRISOAREA LUI NEACSU DIN CAMPULUNG” și anul „1521” plasat într-un sigiliu.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de broșuri de prezentare redactate în limbile română, engleză și franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.
Tirajul maxim este de 1.000 piese, iar prețul de vânzare este de 450 de lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare. Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.
Taguri
Articolul anterior Săptămână de foc pentru gheparzii dobrogeni: exerciții tactice și marș combinat, pe 50 de kilometri
Articolul următor O nouă generaţie de maiştri militari începe pregătirea

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei