Potrivit raportului de audit financiar al Curții de Conturi a României, "ANAF nu și-a îndeplinit obligația legală de a întocmi și prezenta situațiile financiare pentru activitatea proprie pe baza inventarierii generale a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, deoarece în anul 2016 nu a inițiat operațiunile de inventariere, iar în anul 2015 rezultatele inventarierii nu au fost înregistrate în evidența contabilă, acestea indicând minusuri de 56,018 milioane de lei.
- Publicitate -
Efectul, respectiv consecința economico-financiară a abaterii de la legalitate și regularitate, constă în faptul că situațiile financiare, consolidate la nivelul MFP, întocmite la data de 31.12.2015, respectiv 31.12.2016, conțin erori necorectate, existând rezerve asupra imaginii fidele a situațiilor financiare."
Constatarea stârnește nu doar indignare, ci și îngrijorare. Nu poți să nu fii indignat văzând că Fiscul, care îi controlează și îi rupe pe contribuabili cu amenzile și executările silite la cea mai mică abatere, nu își îndeplinește propriile obligații legale.
Nu poți să nu fii îngrijorat când Curtea de Conturi a României demonstrează negru pe alb că situațiile financiare întocmite de ANAF, care stau la baza tuturor politicilor guvernamentale, nu doar a celor fiscal-bugetare, conțin erori flagrante.
Dar în timp ce contribuabilii sunt sancționați chiar și atunci când nu greșesc, nimeni de la ANAF nu plătește pentru neglijență și erori. De ce?