Execuția bugetară, pe excedent de 5,3 miliarde lei

de Cuget Liber Miercuri, 30 Decembrie 2015 459
Execuția bugetului general consolidat s-a încheiat la finele lui noiembrie cu un excedent de 5,3 miliarde lei, respectiv de 0,76% din PIB, față de un deficit de 0,2 miliarde lei (0,04% din PIB) în aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul creșterii veniturilor cu 7,5%, au anunțat Finanțele.
Veniturile bugetului general consolidat au totalizat 209,6 miliarde lei, cu o pondere de 29,8% din PIB, fiind în creștere cu 7,5% în termeni nominali față de aceeași perioadă a anului trecut, iar ponderea a urcat cu 0,5 puncte procentuale.
Creșteri s-au înregistrat la încasările din impozitul pe venit (12,3%), impozitul pe profit (+11,9%), TVA (+10,8%), venituri nefiscale (10,8%) și accize (+7,5%), se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice.
În schimb, încasările din contribuțiile de asigurări sociale au scăzut cu 0,7% față de 2014, pe fondul reducerii cu cinci puncte a contribuțiilor angajatorilor și a creșterii cotei de contribuție la Pilonul II cu 0,5 puncte procentuale în acest an.
La nivelul administrațiilor locale s-au înregistrat creșteri față de anul precedent la impozite și taxe pe proprietate cu 1,4%, taxe pe utilizarea bunurilor cu 4,6% și venituri nefiscale cu 3,8%.
Cheltuielile bugetului general consolidat au totalizat 204,3 miliarde lei, în urcare cu 4,6%, în termeni nominali, însă ponderea în PIB s-a redus cu 0,3 puncte procentuale.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei