Administratorii unuia dintre cele mai mari complexe hoteliere de pe litoral se laudă cu performanțe deosebite, în ciuda crizei economice. "Suntem mul-țumiți. A fost chiar mai bine decât anul trecut și sperăm ca în 2011 să avem rezultate și mai performante. Pe la mijlocul lunii octombrie o să stabilim tarifele pentru vara următoare, însă, cu si-guranță, vom face în așa fel pentru a veni în întâm-pinarea clienților cu cele mai bune oferte", ne-au precizat reprezentanții grupului Phoenicia Hotels.
- Publicitate -
Cu un sezon estival reușit se mândrește și adminis-tratorul hotelului Royal, din Costinești. "Am deschis anul trecut, așa că nu mă pot raporta la ce a fost în 2007 sau 2008 când, am înțeles, a fost un boom economic. Însă, din mica noastră experiență, vă pot spune că anul acesta a fost mai bine decât vara trecută. Am avut o creștere considerabilă, corelată și cu investițiile realizate în dotări și marke-ting. De asemenea, încer-căm să facem tot felul de programe și activități pentru a veni în întâmpinarea clienților. Raportat la criteriul calitate-preț, am reușit să venim cu cele mai bune tarife, astfel încât nu a fost foarte greu să ne câștigăm clienții. Spre exemplu, la anul, la sfârșitul lunii august, vrem să venim cu programul «Plătește unul, merg doi». Practic, turistul plătește un singur bilet, iar al doilea se cazează gratis", ne-a decla-rat Mugurel Dumitru, admi-nistratorul hotelului.