Vineri, 05 Iunie 2026

Exportatorii de țiței, afectați de scăderea cotațiilor bursiere

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 25 Iunie 2012 345 < 1 min citire
Exportatorii de țiței, afectați de scăderea cotațiilor bursiere
Evoluția prețului țițeiului la bursele petroliere indică un nou puseu de criză, după o perioadă de ușoară relansare a economiei mondiale. În prezent, cotațiile barilului de petrol brut se situează în jurul valorii de 90 de dolari, demonstrând că investitorii și-au pierdut încrederea că economia și-ar mai putea reveni în următoarele luni.
La Bursa din Londra, prețul petrolului a coborât de la 126 de dolari pe baril, în martie 2012, la 91,44 dolari, în prezent, la contractele future, și 90,53 dolari, la contractele spot.
Diminuarea cu 25 de dolari a prețului, în decurs de trei luni, a produs o gaură adâncă în buzunarele exportatorilor de petrol. La Forumul Economic Internațional de la Sankt-Petersburg, Vaghit Alekperov - președintele Lukoil a declarat că prețul optim este între 95 dolari și 105 dolari pe baril, având în vedere costurile de producție suportate de companiile petroliere. Guvernul rus și-a fundamentat bugetul pornind de la prognoza unui preț mediu anual de 115 dolari pe baril. Dacă prețul scade la 110 dolari, Rusia va înregistra un deficit de 9,23 miliarde de dolari. 
Taguri
Articolul anterior Navigația din Marea Neagră a ajuns în atenția planetei
Articolul următor Alegeri la Mangalia/ Prezența la vot la ora 15:00

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei