Duminică, 07 Iunie 2026

Fermieri, atenție! Noul sistem informatic al APDRP nu permite depunerea cererilor de finanțare după termenul limită

de Anca CHICU Joi, 14 Iulie 2011 304 1 min citire
Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) are în curs de implementare un sistem electronic de gestionare a cererilor de finanțare pentru obținerea de fonduri nerambursabile prin Programul Național pentru Dezvoltare Rurală 2007 - 2013 (PNDR).
Astfel, la acest moment, când un solicitant se prezintă cu cererea de finanțare la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit expertul APDRP introduce în sistem toate datele privitoare la reprezentantul legal și la proiectul depus. În mod automat sistemul generează un bon de ordine alocat solicitantului, iar pe baza acestui bon va fi încărcată ulterior Cererea de Finanțare și se va aloca numărul de înregistrare final al proiectului.
Potrivit reprezentanților APDRP, una din cele mai importante caracteristici ale acestor operațiuni informatice o reprezintă faptul că în ultima zi de depunere a unei sesiuni de proiecte, la ora 12.00, sistemul de eliberare a bonurilor de ordine se blochează automat, astfel încât după acea oră, nu mai pot fi introduse în sistem noi cereri de finanțare.
"APDRP atenționează toți solicitanții de finanțări europene că depunerea proiectelor trebuie efectuată într-un timp rezonabil pentru a preîntâmpina situațiile în care proiectele nu mai pot fi introduse în sistemul electronic, ca urmare a blocării automate a acestuia", au precizat reprezentanții APDRP.
Taguri
Articolul anterior Ministrul Finanțelor: România nu va apela la împrumutul de rezervă de la FMI
Articolul următor Zilele orașului Năvodari între 29 – 31 iulie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei