Începând cu data de 19 decembrie 2022, se deschide sesiunea de depunere a cererilor de finanțare în baza schemei de ajutor de minimis în vederea tranziției către economia circulară, aprobată prin OG nr.27/2022. Sesiunea are durata de 30 de zile lucrătoare și este cuprinsă în perioada 19 decembrie 2022 - 31 ianuarie 2023.
- Publicitate -
„Dezvoltarea durabilă presupune, printre altele, și tranziția către economia circulară, aceasta reprezentând unul dintre obiectivele pe care țara noastră și le-a asumat ca stat membru al Uniunii Europene. În acest context, Ministerul Economiei promovează o schemă de ajutor de stat care vine în întâmpinarea mediului de afaceri, încurajând, astfel, investițiile în tehnologie verde și tranziția la o economie sustenabilă, adaptată la viitorul economic european. Toți cei interesați de accesarea de fonduri puse la dispoziție prin schema de ajutor de minimis pot consulta ghidul solicitantului pe site-ul Ministerului Economiei", a declarat ministrul Florin Spătaru.