Vineri, 05 Iunie 2026

Finanţe, energie, banking. INFO economic

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 30 August 2023 184 1 min citire
Finanţe, energie, banking. INFO economic
l Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a scăzut, în iunie 2023, la 724,76 miliarde lei, faţă de 731,28 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a coborât la 49,7%, de la 50,1% în mai 2023. Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 605,9 miliarde de lei, este reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrează la 106,82 miliarde de lei.
l Compania TeraPlast a semnat contractul de finanţare pentru un sprijin financiar de circa 5,5 milioane lei prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru dezvoltarea unei centrale fotovoltaice noi în cadrul Parcului Industrial din Sărăţel, se arată într-un comunicat de presă transmis de companie.
Finanţarea nerambursabilă, aprobată conform solicitării, va acoperi circa un sfert din investiţia totală a companiei în acest proiect, al cărui buget ajunge la 22,565 milioane de lei. Noua centrală fotovoltaică este proiectată la o putere de circa 4,56 MWp, respectiv o putere produsă (din invertoare) de circa 3,81 MW.
l Intesa Sanpaolo SpA este în negocieri pentru a achiziţiona First Bank din România, de la fondul american de investiţii J.C. Flowers, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Creditorul italian discută condiţiile tranzacţiei, care ar putea evalua First Bank la aproximativ 200 milioane de euro. Negocierile sunt în derulare şi nu există certitudini că se va ajunge la un acord, susţin sursele.
Taguri
Articolul anterior Ministerul Agriculturii: Sprijin de urgenţă pentru fermierii din sectorul vegetal
Articolul următor CFR Infrastructură Constanţa: Lucrări de modernizare pe tronsonul Baia Dobrogea - Tulcea Oraş

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei