Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Firme, infrastructură, fiscalitate. INFO economic

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 09 August 2023 393 1 min citire
Firme, infrastructură, fiscalitate. INFO economic
l Numărul firmelor dizolvate a atins, în prima jumătate a anului, un nivel record al ultimilor 15 ani, de peste 19.400 de afaceri, în creştere cu 18,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unei analize realizate de Sierra Quadrant, companie specializată în administrare şi lichidare. Totodată, numărul firmelor în dificultate, aflate în diverse stadii de insolvenţă, radiere, suspendare a activităţii sau dizolvate, a depăşit 64.000, de asemenea un record al ultimilor patru ani.
l Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, 9 august, că lotul Cheţani - Câmpia Turzii de pe Autostrada Transilvania ar putea fi dat în folosinţă până la sfârşitul anului.
Lungimea lotului este de 15,7 kilometri, constructorul fiind asocierea Strabag SRL - Geiger Transilvania SRL. Contractul pentru această investiţie este în valoare de peste 420 milioane de lei fără TVA. Contractul a fost semnat în luna octombrie 2022, termenul de finalizare a lucrărilor fiind luna august 2024, iar la momentul rezilierii contractului cu fostul constructor, Straco, stadiul lucrărilor era de 39%.
l Companiile active în piaţa energiei electrice, obligate să plătească o contribuţie suplimentară la Fondul de Tranziţie Energetică, înfiinţată în contextul crizei energetice, sunt supuse, în această perioadă, unor controale tematice din partea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), susţin consultanţii Deloitte România.
În cadrul acestor controale, autorităţile verifică atât îndeplinirea obligaţiei de plată, cât şi modalitatea efectivă de calcul a contribuţiei datorate. 
Taguri
Articolul anterior Zelenski îi acuză pe ruşi că în atacul de la Pokrovsk au lovit în forţele de salvare
Articolul următor Vremea face ravagii în nordul Europei și statele baltice. Norvegia, lovită de cea mai puternică furtună din ultimii 25 de ani

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei