Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Firmele afectate de COVID ar trebui să primească bani europeni

de Cuget Liber Joi, 27 August 2020 194 1 min citire
Firmele afectate de COVID ar trebui să primească bani europeni
Consiliul Național pentru Întreprinderile Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) a propus Parlamentului să extindă lista cu domeniile de activitate care vor beneficia de fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19.
Astfel, potrivit unui comunicat de presă, propunerile CNIPMMR au fost adresate Comisiei economice, industriei și serviciilor cu privire la OUG130/2020, în cadrul dezbaterilor referitoare la proiectul de lege privind aprobarea OUG.
"Astăzi (miercuri - n.r.), în cadrul Comisiei Economice a Senatului Romaniei s-au corectat o serie de aspecte-cheie pentru implementarea eficientă a fondurilor europene în valoare de un miliard de euro destinate IMM-urilor afectate de COVID-19. Cele mai importante aspecte vizează adăugarea de coduri CAEN pentru capitalul de lucru cu privire la distribuția de bunuri, contabilitate și activități sportive și modificarea radicală a grilei de evaluare pentru capitalul de investiții. În numele antreprenorilor români, vreau să mulțumesc Comisiei Economice pentru deschiderea si aplecarea cu seriozitate și profesionalism asupra acestei OUG extrem de importante pentru economia românească", a arătat Florin Jianu, președinte CNIPMMR, citat în comunicat.
Firmele care ar trebui să primească astfel de fonduri sunt, potrivit propunerilor, cele din domenii precum comerțul cu ridicata, comerțul cu amănuntul, construcții, imobiliare, activități juridice, activități de înfrumusețare, activități de pompe funebre, activități de administrare a clădirilor, fabricarea pâinii, fabricarea de hrană pentru animale, cultivarea strugurilor, intermedieri în comerț.
Taguri
Articolul anterior Veste rea pentru șoferi! Ce s-ar putea întâmpla cu asigurările RCA
Articolul următor România are cele mai mici prețuri la pâine din UE

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei