Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Firmele falimentare au cerut fonduri structurale

de Cuget Liber Marţi, 07 Octombrie 2008 372 1 min citire
Managerii români au încă probleme mari în a scrie corect cererile de finanțare. În luna iulie, Ministerul pentru IMM-uri a publicat o listă cu greșelile cel mai des întâlnite, în speranța că patronii vor învăța ceva, însă perlele din dosare nu au dispărut.
Drept urmare, Comisia Europeană a dat dovadă de originalitate și a făcut exact același lucru, publicând o listă cu erori "clasice", pe site-ul reprezentanței sale din România.
Prima și cea mai gravă este calcularea greșită a sumelor, nu puține fiind cazurile în care suma cheltuielilor defalcate a fost mai mică sau mai mare decât suma solicitată.
De asemenea, unii patroni au depus cereri de finanțare scrise de mână. Comisia nu acceptă însă decât cereri redactate pe calculator.
Alți manageri și-au "supraestimat" proiectele, cerând finanțări de mii de euro pentru pixuri și alte accesorii de office.
Pentru alte firme, numărul mare de programe și de ghiduri s-a dovedit imposibil de sintetizat. Astfel, unii dintre ei au aplicat pentru un program, motivându-și cererile pe baza unor ghiduri diferite.
În alte cazuri, investițiile pentru care se cerea finanțare se desfășurau pe o perioadă mult mai mare de timp, decât cea admisă prin metodologia programului.
Alți manageri au cerut finanțare prin Programul Operațional Sectorial (POS) deși nu activau în domenii eligibile de activitate.
Nu în ultimul rând, multe firme au ignorat cu desăvârșire criteriile de eligibilitate, depunând dosare chiar dacă aveau datorii la bugetul de stat sau erau falimentare.
Taguri
Articolul anterior Net average salary in Romania slips to 1,277 lei in August
Articolul următor Vârstnicii neajutorați n-ar mai duce o viață de câine

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei