Duminică, 07 Iunie 2026

Florin Cîţu: „Ne mutăm spre direcţia în care România nu mai este o ţară cu salarii mici”

de Madalina PETRESCU Marţi, 10 August 2021 254 < 1 min citire
Florin Cîţu: „Ne mutăm spre direcţia în care România nu mai este o ţară cu salarii mici”
Declaraţia premierului Florin Cîţu vine în contextul în care Guvernatorul Mugur Isărescu a prezentat la începutul săptămânii date privind inflaţia. Astfel, primul-ministru a concluzionat, pe baza datelor BNR, că România merge în direcţia în care „nu mai este o ţară cu salarii mici”.
Este o estimare a Băncii Naţionale. Eu vă spun că am văzut ieri nişte cifre foarte interesante, cum mai mult de 1% dintre angajaţii din România au un salariu mai mare de 3.000 de euro net, cum creşte ponderea celor care au salarii mai mari de 1.000 de euro, ceea ce înseamnă că ne mutăm spre direcţia pe care eu am vrut-o, într-un moment în care România nu mai este o ţară cu salarii mici, nu mai este o destinaţie pentru cei cu salarii mici. România devine o destinaţie pentru investiţii cu valoare adăugată mare şi nu mai este o destinaţie pentru salarii mici", a susţinut Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL. El a precizat că oportunităţile sunt mai multe locuri de muncă şi mai bine plătite, iar că salariile sunt determinate de cerere şi de ofertă, nu de intervenţia Guvernului. 
Taguri
Articolul anterior Simona Halep revine pe un tărâm preferat. Este neînvinsă de 5 ani la Montreal!
Articolul următor Florin Bratu este noul selecţioner al echipei naţionale U21 a României

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei