Duminică, 07 Iunie 2026

Fondurile europene pot fi folosite în economie pentru combaterea COVID-19

de Cuget Liber Marţi, 31 Martie 2020 177 2 min citire
Fondurile europene pot fi folosite în economie pentru combaterea COVID-19
Sute de milioane de euro pot fi folosite, într-o primă etapă, pentru combaterea efectelor negative asupra economiei românești pe care le provoacă noul coronavirus. Ioan Boloș, ministrul Fondurilor Europene, a explicat cum și în ce situații vor fi folosiți acești bani, conform digi24.ro.
Ministrul Ioan Boloș a spus că fondurile europene pentru plata șomajului tehnic reprezintă o primă măsură și "în prima etapă, avem un fond disponibil de 300 de milioane de euro de unde decontăm partea cu șomajul tehnic. Apoi, să vedem dacă e nevoie de suplimentarea fondurilor".
"Banii din fonduri europene pot fi suplimentați în funcție de cum evoluează numărul de contracte suspendate și cum se amplifică criza coronavirusului", a completat Ioan Boloș.
"O altă componentă sprijinită din fonduri UE e legată de echipamente medicale și echipamente de protecție. Azi am transmis circulară către autoritățile sanitare și tot cei implicați în această perioadă în achiziția de echipamente de protecție. Până la mijlocul lunii aprilie ghidul va fi publicat pe site-ul Ministerul Fondurilor Europene. Suma totală este de 350 de milioane de euro", a adăugat ministrul.
Boloș a mai spus că echipamente de protecție medicală precum mănuși, măști, combinezoane, dezinfectanți, sunt cheltuieli eligibile din fonduri UE și că banii vor fi suplimentați în funcție de cum evoluează criza.
"În momentul de față, la o evaluare făcută de specialiștii în domeniu, erau 2 scenarii puse în discuție. Cele mai solicitate sunt secțiile ATI, unde trebuie să intervenim de îndată pentru acordarea de sprijin. Un scenariu care are 1.292 de paturi dotate în secțiile ATI, cost de 135 milioane euro. Alt scenariu - 3.311 paturi, cost de 350 milioane de euro", a subliniat el.
"A flexibilizat partea de achiziție de echipamente medicale, să dăm posibilitatea autorităților publice locale să aloce fonduri încât intervențiile în situații de urgență ale bolnavilor să fie punctuale și să avem acest cadru flexibil pentru ca ulterior procesul de decontare să aibă loc cât mai ușor", a mai declarat Boloș.
Taguri
Articolul anterior Numărul cazurilor de coronavirus a depășit 800.000 la nivel mondial
Articolul următor Klaus Iohannis: "Am solicitat să ne ocupăm cu precădere de categoriile mai vulnerabile"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei