Ford opreşte după 47 de ani producţia modelului Fiesta în Germania

de Cuget Liber Duminică, 09 Iulie 2023 143
Ultimele maşini Ford Fiesta au ieșit, vineri, de pe liniile de asamblare ale fabricii din Koln, Germania, producţia acestui model urmând să se încheie după 47 de ani, transmite DPA.

Din 1976, aproximativ 20 de milioane de Fiesta au fost produse pe plan global, jumătate în Germania - iniţial la uzina din Saarlouis, lângă graniţa cu Franţa, apoi timp de decenii la Koln. Ford s-a angajat ca până în 2035 să vândă în Europa exclusiv automobile electrice, iar până în 2024 ar urma să fie lansate trei noi automobile electrice şi patru noi vehicule comerciale electrice pe piaţa europeană.

„Acesta este un eveniment decisiv pentru Ford. Vechiul Ford pleacă din Europa şi noul Ford electric soseşte”, susţine expertul Ferdinand Dudenhoffer.

În prezent, Ford investeşte aproape două miliarde de euro la fabrica din Koln, care se va axa pe producţia de noi modele electrice, primul urmând să fie lansat la finalul anului. Complexul industrial de la Koln este una din cele mai mari fabrici auto din Europa. Ford Fiesta a fost în mod special popular în sudul Europei, în ţări ca Italia şi Grecia. Vânzările Fiesta au atins un nivel ridicat la începutul anilor '90, apoi gradual au scăzut.

Ford vrea să îşi reducă operaţiunile din Europa prin eliminarea mai multor mii de locuri de muncă, în timp ce în paralel investeşte miliarde de euro pentru trecerea la vehiculele electrice, transmite agerpres.ro.

Gama extinsă de modele de autovehicule de pasageri a celor de la Ford, care ar urma să producă doar vehicule electrice abia de la finele acestui deceniu, suferă de mai mulţi ani de o profitabilitate redusă spre deosebire de divizia care produce vehicule comerciale şi are rezultate bune. 

Taguri

Comentează știrea

Eori
27 mai

Nazism = Satanism, Sataniști, Sataniste, Criminali De Război, Criminale De Război, Crime Împotriva Umanității, Bordeluri, Pentru Că" Germanii Au Vrut Să Fie Doar Ei Pe Planeta Asta Pământ [Terra], Adică Să Nu Mai Existe Alte Nații De Oameni, Și Alte Țări, De-asta A Trebuit Să Fie Opriți. Germanii Au Avut Ură Și Răutate Pe Israelieni: https://youtu.be/GVnCfgl0PpU?si=5_b50eTEuWh_tZEU Israel ???????? Este Mai Puternic Militar În Ziua De Azi, În Comparație Cu Germania ????????, În Primul Rând Germania ???????? Nu Are Bombă Atomică Și Nucleară, Dar Israel ???????? Are: https://youtu.be/1sGrt-a6cIs?si=umwgi8sYodDdR3eH Mai Mult De Atât, Germania ???????? Este O Țară De Drogați, Drogate, Droguri, Bordeluri, Spre Exemplu: https://youtu.be/b0qctR-g5ao?si=4YnUgj4v8ghOZjsZ https://youtu.be/9FVYahGKRkk?si=n-MDmC138CTMVdao În Țările De Religie" Romano Catolic, Budism, Hinduism, Morții Se Bagă Pe Foc ???? La Crematoriu: https://youtu.be/EKNI770OvFU?si=LOB1Cf3yhAdbIFIX https://youtu.be/NF-V_yy4-90?si=bFassQPLs1Y_vOoT https://youtu.be/hVaGSMTq6wU?si=ykLYEkSlU7lseotk Doar În Religia Creștin Ortodox, Morții Se Îngroapă, Și Se Înhumează: https://www.facebook.com/pcalistrat/videos/de-ce-nu-se-arde-omul-la-crematoriunoi-vorbim-de-purificatori-%C5%9Fi-de-avansul-ame%C5%A3/989886807819960/ Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei