Marea problemă a Deltei o constituie suprataxarea serviciilor turistice care se resimte apoi în prețul pe care îl plătesc turiștii pentru un sejur în această zonă, asta susțin reprezentanții Federației Patronatelor din Turism și Servicii (FPTS)
- Publicitate -
Pentru o mai bună promovare a turismului în Deltă și în Dobrogea, FPTS a înaintat o propunere Consiliului Județean Tulcea pentru afilierea acestei instituții la federație în vederea construirii de oferte de promovare și de identificare a celor mai bune strategeme de susținere a turismului din Deltă și din regiune dobrogeană.
"Delta Dunării are potențialul de a deveni un paradis turistic de nișă la nivel mondial pentru pasionații de fotografie, pentru ornitologi, dar și pentru iubitorii de natură și relaxare. În promovarea Dunării trebuie însă depășite ideile învechite și adoptate concepte moderne, precum birdwatching sau foto safari, pentru a prezenta o față nouă a Deltei.
Atracțiile Deltei sunt nenumărate și au avantajul de a cuprinde și elementele turismului de litoral, cum e cazul plajei virgine de la Sulina, apreciată pentru nisipul foarte fin", spun reprezentanții FPTS.
Potrivit acestora, nici turismul cultural nu este suficient promovat în Deltă, un loc în care există cea mai veche reprezentanță a Comunității Europene, dar și un cimitir cu 24 de naționalități, la care se adaugă mormintele de pirați, toate pe baza unei istorii care începe cu mult înaintea erei noastre și ale cărei urme se regăsesc peste tot în Dobrogea.
În plus, "În Deltă există formațiuni geologice care apar pe neașteptate, cum este cazul unei insule în Marea Neagră, la gura de vărsare în mare de lângă Sulina, denumită Insula Fericirii de către localnici și unde s-au așezat nenumărate specii de păsări care eclozează pe cuiburi plutitoare, o atracție unică pentru cei care ajung în zonă", mai subliniază reprezentanții FPTS.