Franța ar putea deschide din toamnă piața muncii pentru români și bulgari

de Cuget Liber Sâmbătă, 14 Iulie 2012 312
Un senator francez a declarat sâmbătă că sunt șanse mari ca Franța să își deschidă piața muncii pentru români și bulgari chiar din toamna acestui an, adică înainte cu 14-15 luni înainte de termen. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu acordat postului național de radio din Bulgaria, informează novinite.com.
Senatorul Aline Archimbaud, din cadrul Partidului Ecologist, a anunțat că a depus o propunere în Senat prin care cere Guvernului de la Paris să elimine imediat restricțiile impuse pe piața muncii pentru cetățenii români și bulgari. Acestea sunt valabile, în circumstanțele actuale, până la 1 ianuarie 2014.
"Sper ca votul Senatului să aibă loc la sfârșitul lui septembrie, începutul lui octombrie, așa cum a cerut grupul meu politic. De fapt, nu avem nevoie de o lege nouă în această privință. Depinde direct de decizia Cabinetului. Rezoluția Senatului este o simplă exprimare de poziție, o recomandare, dar având în vedere situația politică din Franța, are o mare importanță", a explicat Archimbaud. Potrivit senatorului, actuala restricție îi plasează pe romii bulgari și români într-o situație dezavantajoasă.
Ea a adăugat că este adevărat că sunt patru milioane de șomeri în Franșa, dar câteva mii de români și bulgari nu vor schimba situația. Archimbaud a conchis că ea și partidul său ar prefera ca imigranții din cele două țări să semneze contracte de muncă legale și să plătească taxe la sistemul social. "Este mult mai bine pentru Franța să aibă angajați legali decât persoane care să muncească pe piața neagră fără să plătească impozite și asigurări", a explicat ea.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei