Duminică, 07 Iunie 2026

Fraudă de peste cinci milioane de lei identificată în tranzacţii cu firme fantomă la o societate din domeniul construcţiilor

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 14 Mai 2025 283 < 1 min citire
Fraudă de peste cinci milioane de lei identificată în tranzacţii cu firme fantomă la o societate din domeniul construcţiilor
Ca urmare a valorificării rezultatelor digitalizării, respectiv prelucrării datelor din RO eFactura, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au inițiat verificări la o societate din București.
Inspectorii DGAF au constatat că operatorul economic a declarat achiziții fictive de servicii în valoare de peste 17,8 milioane de lei de la un număr de opt societăți, care nu au declarat tranzacțiile comerciale efectuate și impozitele datorate la bugetul statului și care nu aveau capacitatea de a efectua serviciile în cauză.
În acest fel, operatorul economic a beneficiat de un avantaj fiscal în valoare de peste cinci milioane de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.
„Societatea verificată s-a conformat pe parcursul controlului, înregistrând în contabilitate corecțiile necesare și declarând impozitele și taxele datorate.
DGAF reafirmă importanţa respectării prevederilor fiscale şi subliniază determinarea în combaterea evaziunii”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. 
Taguri
Articolul anterior Avarie pe rețeaua de transport nemodernizată. Ce străzi au rămas fără apă caldă
Articolul următor Cartel ALFA: Între tururi şi între lumi, România are nevoie de un preşedinte care să fie mediator

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei