Fructele și legumele conduc în topul scumpirilor

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 13 August 2007 271
În primele șapte luni ale anului 2007, procesul de dezinflație a continuat. Dacă în intervalul 1 ianuarie – 31 iulie 2006, rata medie lunară a inflației a fost de 0,4%, ea a ajuns la 0,3% în perioada similară a acestui an. În primele șapte luni ale anului, creșterea generală a prețurilor a fost de doar 1,91%. Cel mai mult s-au scumpit serviciile – 2,94%, iar cel mai puțin, mărfurile nealimentare – 1,60%. Prețurile alimentelor au crescut cu 1,81%. Din categoria mărfurilor alimentare, scumpirile cele mai mari le-au înregistrat, în iulie față de luna anterioară, fructele proaspete – 3,20% - și legumele – 2,59%. De altfel, prețurile acestor categorii de produse au avut o evoluție ascendentă pe parcursul verii, ca urmare a reducerii ofertei, sub impactul secetei din acest an, cât și al creșterii cererii. Ca urmare a reducerii consumului de produse de origine animală pe perioada verii caniculare, prețul cărnii de porc a scăzut cu 0,09%, al cărnii de vită cu 0,1% și al brânzeturilor cu 0,04%. În schimb, prețurile produselor de morărit și panificație au avut o creștere de doar cu 0,28%. În următoarele luni, dezinflația va fi încetinită din cauza așteptatei creșteri generale a prețurilor produselor alimentare. În luna august s-au operat deja ușoare scumpiri la pâine și ulei, iar prețul legumelor a făcut un salt semnificativ. Până la sfârșitul anului se așteaptă majorări de 25 – 30% la pâine, fructe și legume. De asemenea, carnea și produsele de carne vor înregistra creșteri de preț, deoarece, o dată cu venirea frigului se va modifica echilibrul actual dintre cerere și ofertă.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei