Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) - reprezentativă la nivel național pentru sectorul "Administrație publică" - a înaintat Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (prin Adresa nr. 36/13.06.2016, înregistrată la MMFPSPV cu nr. 1824/13.06.2016) notificarea privind declanșarea conflictului de muncă la nivelul sectorului de activitate pe care îl reprezentăm, ca urmare a refuzului Guvernului României de a soluționa revendicările salariaților din primăriile și consiliile județene, se arată într-un comunicat de presă.
- Publicitate -
"Prin adoptarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, personalul care își desfășoară activitatea în consiliile județene și primăriile de pe întreg teritoriul țării a fost vădit discriminat în raport cu angajații din administrația centrală (care au beneficiat de creșteri salariale de până la 70%).
Constatând dezinteresul manifestat de către reprezentanții Guvernului României față de problemele majore cu care se confruntă salariații din sectorul nostru de activitate și față de situația disperată în care se află aceștia ca urmare a faptului că sunt și rămân cea mai slab plătită și discriminată categorie de salariați din sistemul bugetar, FNSA a declanșat conflictul colectiv de muncă la nivel național - sector de activitate "Administrație publică" și va organiza următoarele forme de protest:
- grevă generală de o oră în data de 5.07.2016;
- grevă generală de o zi în data de 12.07.2016;
- grevă generală pe termen nelimitat începând cu data de 19.07.2016.
Revendicările salariaților din administrația publică locală sunt următoarele:
1. Acordarea normei de hrană pentru toți salariații din administrația publică locală - acolo unde resursele bugetare permit acest lucru. Prin această modificare legislativă se elimină discriminările ca din același buget local al unei instituții, unii salariați primesc acest drept iar alții nu. 2. Acordarea voucherelor de vacanță pentru salariații din administrația publică locală.
3. Ținând cont de faptul că salariile funcționarilor publici și ale personalului contractual din administrația publică locală sunt mai mici decât cele din administrația publică centrală, majoritatea angajaților din administrația publică locală având venituri salariale brute apropiate ca valoare sau chiar egale cu salariul minim brut pe economie (1.250 lei de la 01 mai 2016), solicităm majorarea salariilor de bază ale funcționarilor publici și ale personalului contractual din administrația publică locală cu 25 %.
4. Eliminarea în totalitate a Art 32 (4) din OUG nr. 20/2016" – se arată în comunicat.