Vineri, 05 Iunie 2026

Germania susține demersurile României privind aderarea la OCDE

de Ion TIȚA-CĂLIN Duminică, 18 Aprilie 2021 446 < 1 min citire
Germania susține demersurile României privind aderarea la OCDE
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a discutat săptămâna trecută, în cadrul unei teleconferințe, cu omologul său german, Olaf Scholz, despre perspectivele României de aderare la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), precum și despre evoluția economiei europene din acest an și stadiul implementării PNRR.
Omologul german a declarat: „Susțin procesul de aderare a României la OCDE și voi continua să sprijin eforturile României".
România a făcut progrese importante și se află într-un stadiu avansat al procesului de aderare la OCDE. Acest lucru vine ca o recunoaștere clară a eforturilor depuse până acum și contez pe suportul Germaniei pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai curând posibil", a declarat ministrul Alexandru Nazare.
Totodată, cei doi demnitari au discutat despre stadiul implementării planurilor naționale de redresare și reziliență (PNRR), context în care ministrul german de finanțe a subliniat necesitatea adoptării cât mai rapide a deciziilor privind sistemul de resurse proprii pentru fiecare stat membru, în vederea accelerării demersurilor de operaționalizare a mecanismului de redresare și reziliență la nivelul Uniunii Europene.
Taguri
Articolul anterior Tenis / Jaqueline Cristian, la un pas de tabloul principal al turneului de la Istanbul
Articolul următor Box / Două pugiliste române, în sferturile de finală ale Mondialelor de tineret

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei