Situație încurcată la Romatsa. După trei ore de discuții, sindicaliștii au anunțat negocieri eșuate la ministerul Transporturilor. Controlorii de trafic sunt hotărâți să intre în grevă generală de pe 1 septembrie, pe termen nelimitat.
- Publicitate -
Directorul general al instituției, Aurel Stanciu îi contrazice. Șeful ROMATSA și Ministerul Transporturilor susțin că în cadrul negocierilor au fost acceptate douăsprezece din cele 14 revendicări ale sindicaliștilor, care au fost consemnate într-un proces verbal.
Săptămâna a început cu un nou scandal la sediul ROMATSA. Liderii sindicali amenință cu greva generală de la 1 septembrie, ora 11:00. Problemele lor au fost discutate la Ministerul Transporturilor cu directorii instituției. După trei ore, cele două tabere au venit cu declarații contradictorii, potrivit Realitatea.net.
Angajații ROMATSA au amenințat încă de săptămâna trecută că vor intra în grevă generală. Ei acuză conducerea companiei că nu respectă niciuna dintre înțelegerile stabilite anterior. Cum ar fi încheierea unui nou contract de muncă, în care să existe posibilitatea pensionării la 55 de ani, în loc de 65 cum este în prezent.
În plus, sindicaliștii acuză și probleme care ar exista la sistemele de monitorizare ale traficului aerian. Ministrul transporturilor a cerut o anchetă în acest sens.