Greva personalului navigant al companiei germane Lufthansa a provocat astăzi anularea a cel puțin 20 de zboruri, informează Agerpres.ro. Potrivit AFP, purtătorul de cuvânt al aeroportului din Frankfurt a precizat că este prevăzută o revenire la normal în cursul zilei de astăzi.
- Publicitate -
De asemenea, reprezentanții Lufthansa au menționat că 18 zboruri interne, cu destinația sau plecarea din străinătate au fost anulate, ca urmare a grevei începute vineri. În total, 360 de zboruri au fost anulate.
Agerpres.ro mai scrie că greva a fost decisă de sindicat după eșecul negocierilor cu conducerea companiei privind salariile și condițiile de muncă.