Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Greviștii din administrația portului Constanța decid dacă reiau lucrul

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 02 Mai 2012 752 < 1 min citire
Ziua de 2 mai 2012 ar trebui să aducă sfârșitul crizei din Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța. Încetarea grevei spontane nu este, însă, un lucru cert. Angajații companiei au anunțat că vor relua lucrul abia după ce vor fi informați oficial despre soluția adoptată de consiliul de administrație al CNAPMC și vor discuta cu directorul Ambroziu Duma, cel căruia administratorii i-au încredințat prerogativele de director general.
Decizia luată de consiliul de administrație în ședința extraordinară din 27 aprilie nu a fost comunicată oficial greviștilor. Până la această oră, nu a fost nici măcar dată publicității pe site-ul Ministerului Transporturilor sau al CNAPMC.
Portuarii au toate motivele să nu mai acorde credit ministerului și consiliului de administrație. Acesta din urmă a luat hotărâri în adunarea generală extraordinară din 20 aprilie 2012, care nu au fost transpuse în decizii interne și comunicate oficial angajaților.
Greviștii se vor lămuri, astăzi, dacă, de această dată, decizia administratorilor are caracter executiv, vor analiza dacă o acceptă și vor lua o hotărâre: revin sau nu la lucru. Directorului Ambroziu Duma îi revine misiunea de a-i convinge pe subordonați să pună capăt grevei. 
Taguri
Articolul anterior De ce părăsesc constructorii de nave "Daewoo - Mangalia"?
Articolul următor "Vă promit un singur lucru: Năvodariul va deveni cel mai frumos oraș din România"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei