Duminică, 07 Iunie 2026

Grindeanu, referitor la mandatul şefului ANRE: "Poate punem un specialist mai bun"

de Cuget Liber Marţi, 30 August 2022 399 < 1 min citire
Grindeanu, referitor la mandatul şefului ANRE: "Poate punem un specialist mai bun"
Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă organizată în staţiunea Olimp, referitor la susţinerea lui Dumitru Chiriţă la şefia ANRE, că în partid nu s-a luat încă o decizie, prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu adăugând că „poate punem un specialist mai bun”.
Este o decizie care aparţine PSD-ului, care în mod cert va fi luată într-un cadru organizat de către PSD, într-o structură de conducere. Încă nu a fost ..., cel puţin din câte ştiu eu, nu a fost luat acest subiect în discuţie", a spus Mihai Tudose, întrebat dacă în condiţiile în care peste o lună expiră mandatul şefului ANRE, Dumitru Chiriţă, PSD îl va susţine pentru un nou mandat la şefia instituţiei.
Sorin Grindeanu l-a completat pe Tudose, adăugând că poate va fi schimbat din funcţie reprezentantul actual al ANRE.
Poate punem un specialist mai bun. O să vedem şi vă vom comunica", a afirmat prim-vicepreşedintele PSD, viceprim-ministru şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
Întrebat dacă are ceva de reproşat lui Dumitru Chiriţă, Grindeanu a răspuns: „Nu, eu nu, chiar nu vreau să ating acest subiect, m-am ţinut în toate aceste luni destul de departe".
Taguri
Articolul anterior Farul primeşte vizita FCSB-ului. Alibec, jucătorul care ar putea face diferenţa
Articolul următor Fotbal / Clubul Farul şi-a propus ca, până în 2030, să devină complet neutru. Emisii de carbon zero!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei