În urmă cu două săptămâni, hotelierii din stațiunea Neptun - Olimp s-au constituit într-o nouă asociație, pentru a putea eficientiza procesul de reabilitare al zonei.
- Publicitate -
Președintele și fondatorul Patronatului Neptun - Olimp este Nicolae Moroianu, directorul general al Hotelului Cocor. Patronatul numără, în prezent, 35 de membri, majoritatea administratori și deținători de hoteluri în stațiune.
"Din cauza crizei și a modului în care arată stațiunea, în urmă cu două săptămâni ne-am constituit în Patronatul Neptun - Olimp. Am anunțat Ministerul Turismului, autoritățile locale, am făcut toate demersurile legale necesare. Mai există o asociație a patronatelor din sudul litoralului, însă era deja prea mare și nu ne puteam concentra exclusiv pe problemele noastre. De aceea am constituit propriul nostru patronat, al cărui scop principal va fi reabilitarea stațiunii Neptun-Olimp. Trebuie să ne apucăm cât mai repede de treabă pentru ca, împreună cu autoritățile locale și Ministerul Turismului, să putem demara proiectele de investiții în stațiune. Neptunul are un potențial uriaș de dezvoltare, este o stațiune care se adresează familiilor cu copii, oamenilor care doresc liniște, verdeață, situându-se practic la polul opus al stațiunii Mamaia. Neptunul are potențial și, împreună cu cei 35 de hotelieri înscriși în patronat, sperăm să-l putem exploata la capacitate maximă", ne-a declarat Nicolae Moroianu, președintele patronatului Neptun-Olimp.
Potrivit reprezentanților patronatului, una dintre marile probleme ale stațiunii este, în momentul de față, starea plajelor. Hotelierii se tem ca până în 2013, când Apele Române intenționează să atragă fonduri pentru reabilitarea suprafețelor de nisip în sudul litoralului, Neptunul s-ar putea să rămână fără plaje din cauza înaintării agresive a mării. "Fără plaje nu am putea face turism, deci, nu am mai avea pentru ce să existăm. Apele Române trebuie să înțeleagă lucrul acesta și să ia măsuri cât mai urgent", a mai adăugat Moroianu.
De asemenea, toți membrii patronatului se vor reuni în scurt timp pentru a pune la cale strategia de acțiune. În primă fază, se vor face calcule matematice pentru a vedea exact câți bani au virat către bugetul local și cel de stat hotelierii din Neptun-Olimp, pentru ca mai apoi, pe baza datelor, patronatul să ceară autorităților reîntoarcerea acestor sume în investiții în stațiune.