Duminică, 07 Iunie 2026

Hotelierii și autoritățile locale au dezbătut PUZ-ul pentru Eforie - Techirghiol

de Anca CHICU Sâmbătă, 18 Februarie 2012 735 < 1 min citire
Asociația Litoral - Delta Dunării, împreună cu autoritățile locale din Eforie și patronatele hoteliere din zona Eforie - Techirghiol au dezbătut ieri documentația ce stă la baza realizării noului Plan Urbanistic Zonal emis de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, pe tronsonul aferent acestor stațiuni.
În perioada următoare vor fi organizate dezbateri similare în sudul litoralului dar și în stațiunile Mamaia și Năvodari.
"Având în vedere intenția MDRT de a emite Planul Urbanistic Zonal pentru zona costieră, am solicitat Ministerului să ne transmită documentația completă pentru a organiza dezbateri în acest sens cu membrii noștri - autorități locale, patronate hoteliere din fiecare stațiune. Până în acest moment nu am primit însă PUZ-ul final, ci doar materialele ce stau la baza întocmirii acestuia. În acest sens, am solicitat ferm Ministerului să nu emită PUZ-ul final fără organizarea dezbaterilor publice prevăzute de lege", a precizat Corina Martin, președintele Asociației Litoral - Delta Dunării.
Taguri
Articolul anterior Transparență totală privind cheltuirea banului public
Articolul următor Utilitare: 29 februarie - ultima zi de depunere a Declarației informative privind impozitul reținut la sursă (formularul 205)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei