Consiliul Concurenței efectuează o cercetare de piață, la nivel național, privind serviciul public de salubritate a localităților. Conform pre-vederilor Legii 101/2006, acesta face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice și se desfășoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale.
- Publicitate -
Dezinsecția, dezinfecția și deratizarea constituie una dintre activitățile componente ale serviciului de salubritate. Potrivit Legii 101/2006 și a Legii 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, ea se organizează și se execută de administrația publică, în gestiune proprie sau în gestiune delegată la nivelul întregii comunități. Altfel spus, dezinsecția, dezinfecția și deratizarea pe domeniul public, în locuințele populației și în unitățile economice de stat și private este în responsabilitatea autorităților locale.
În loc să-și organizeze propriile de-partamente specializate, administrațiile locale preferă să concesioneze activitatea unor operatori specializați, care au primit licența din partea Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
Prestația este plătită de beneficiarii acestui serviciu - comunitate, gospodării ale populației sau agenți economici - iar tarifele și taxele sunt stabilite de către administrația locală. Legea le interzice operatorilor să aplice tarife sau taxe speciale mai mari decât cele stabilite și aprobate de autoritatea locală.
Ioan Bădică, inspectorul de concurență coordonator pentru regiunea de sud-est, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", că cercetarea de piață a scos în evidență un fapt neașteptat: administrațiile locale din întreaga țară omit să includă, în contractele de conce-siune, efectuarea dezinsecției, dezinfecției și deratizării în gospodăriile populației și la agenții economici, limitând organizarea acestui serviciu, conform legii, doar la domeniul public.
Ca urmare, a apărut o piață în afara legii, pe care respectivii operatori aplică tarife cu mult mai mari decât cele stabilite de administrațiile locale pentru domeniul public.
Prestarea acestui serviciu în afara cadrului normativ afectează nu doar populația și agenții economici, care sunt nevoiți să achite facturi mai mari decât este legal, dar și bugetele administrațiilor locale. Acestea sunt private de o sursă importantă de venituri: redevența din concesionarea serviciului.
Într-o primă fază, Consiliul Concurenței va trimite scrisori de atenționare către autoritățile publice locale, pentru a remedia situația. În cazul în care nu se vor conforma, instituția de concurență va declanșa investigații la cei în cauză, a declarat Ioan Bădică.