Iată cine deține controlul Bursei de Valori București!

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 19 Octombrie 2022 73
Bursa de Valori București a făcut publică structura acționariatului său la data de 30 septembrie 2022. Acționarii instituționali români dețin un număr de 6.445.170 de acțiuni, reprezentând 80,07% din capitalul social. Sunt urmați de: grupul persoanelor fizice române (17,45%), cel al persoanelor fizice străine (1,37%) și de acționarii instituționali străini (0,61%). La rândul său, BVB deține 0,50% din acțiunile proprii. La data de 30 septembrie 2022, BVB avea 2.554 de acționari.

Reînființată în 1995, după aproape 50 de ani în care activitatea bursieră din România a fost suspendata în urma instaurării regimului comunist, Bursa de Valori București a cunoscut o dezvoltare continuă, fiind în prezent, principala bursă din țara noastră.
Misiunea sa este de a transforma piața de capital locală într-un instrument activ de finanțare a economiei romanești, de a face din ea una din cele mai performante piețe de capital din Europa Centrala și de Est, prin crearea de oportunități atractive pentru companii și investitori, într-un mediu dinamic și transparent.

În 2021, Bursa de Valori București a înregistrat venituri totale de 30.398.623 de lei, în creștere cu 1,7% față de anul precedent, un profit brut de 9.703.168 de lei, mai mic cu 8,17% comparativ cu cel din anul 2020, având un număr mediu de 42 de angajați

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei