Vineri, 05 Iunie 2026

În 2009, 12.500 de români și-au luat Prima Casă

de Cuget Liber Miercuri, 13 Ianuarie 2010 203 < 1 min citire
Bilanț la Prima Casă – peste 12.500 de dosare au fost depuse și rezolvate, până la 31 decembrie 2009, valoarea creditelor garantate de guvern ridicându-se la peste 500 milioane euro.
Potrivit spuselor lui Aurel Șaramet, președintele Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), circa 29% dintre dosare au fost pentru locuințe construite după 2008: "Băncile au beneficiat și ele de pe urma Primei Case, întrucât au scăpat de o mare parte din locuințele pe care le aveau în portofoliu". El a mai adăugat că programul va continua să sprijine și în 2010 achiziția de locuințe vechi.
Programul va continua în forma actuală până pe 15 februarie, timp în care persoanele care au semnat antecontracte de vânzare - cumpărare vor putea achiziționa locuințe, urmând ca după această dată programul să fie modificat astfel încât să fie încurajată construcția de locuințe noi.
Taguri
Articolul anterior Banca Transilvania vrea încă 10 milioane euro în Prima Casă
Articolul următor Aproape 656.000 de români au restanțe la bănci

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei