În atenția agenților economici. CCINA Constanța eliberează certificate de forță majoră

de Anca CHICU Luni, 27 Mai 2013 75
Administrația Națională de Meteorologie a emis, pentru județul Constanța, pentru 24 mai, avertizare de cod galben de ploi cu caracter de aversă, intensificări ale vântului, descărcări electrice și grindină, așadar agenții economici afectați de aceste fenomene meteorologice pot solicita Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA) eliberarea de avize de forță majoră.
"Rolul acestor avize este de a exonera de răspundere contractuală partea care invocă evenimentul de forță majoră și care nu și-a îndeplinit sau nu-și poate îndeplini, total sau parțial, obligațiile asumate prin contract, față de partenerul contractual. Reamintim că, potrivit reglementărilor legale, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța are atribuția exclusivă de a aviza cazurile de forță majoră pe raza județului Constanța", au explicat reprezentanții CCINA Constanța.
Aceste avize pot fi solicitate Direcției Juridice și Arbitraj din cadrul CCINA Constanța.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei