Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, a precizat, ieri, că ordonanța de urgență privind igienizarea terenurilor nelucrate va fi pe masa de lucru a Guvernului în maximum două săptămâni.
- Publicitate -
"Sper ca, în maximum două săptămâni, ordonanța să fie pe masa de lucru a Guvernului, aceasta fiind în prezent în procedurile de aprobare. Noi nu putem forța prin lege cultivarea, dar obligăm igienizarea. O astfel de măsură nu duce numai către deținătorii de terenuri persoane fizice, ci către toți deținătorii de terenuri, inclusiv deținătorii publici. Asta înseamnă căi ferate, șosele, intravilan, extravilan, absolut tot", a precizat Valeriu Tabără.