Constantin Niță, ministrul Economiei, efectuează o vizită în Israel. Are programate întâlniri și discuții cu reprezentanții unor importante companii și consultări interguvernamentale.
Niță se întâlnește cu conducerile companiilor Shlomo Group și Israel Corp. (cu activități în chimie, energie, transporturi maritime, automobile, etc.), Elbit System și Israel Aerospace Industry (IAI) (din domeniul producției militare), Israel Electric Corporation (una dintre cele mai mari companii din domeniul energetic), Ta’avura Holdings și Maman Group (cu activități în proiecte de infrastructură). "În contextul în care se are în vedere extinderea activității firmelor israeliene în străinătate, considerăm că pot fi realizate parteneriate între firme românești și israeliene pentru proiecte comune în sectoare cum ar fi: petrol și gaze, energie, sectorul aeronautic, metalurgie, chimie, în sectorul IT, turism, etc." - susține Constantin Niță. În anul 2013, valoarea schimburilor comerciale ale României cu Israel a fost de 491,8 milioane dolari. Exportul românesc în Israel a fost de 374.1 milioane dolari, iar importul a fost de 117,7 milioane dolari. În aceste condiții, excedentul balanței comerciale s-a consolidat, fiind de 256,4 milioane dolari. În primele 4 luni din 2014, schimburile au atins 162,6 milioane dolari, cu 24,7% mai mult decât în perioada similară din 2013, iar exportul 116,4 milioane dolari, cu o creștere de 39,5%.