Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a anunțat stabilirea unui eșantion suplimentar de 1.100 de ferme din 20 de județe pentru a le fi verificate datele declarate de fermieri. Printre județele vizate se numără și Constanța, Dumitru Mergiani, directorul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Constanța declarând, pentru "Cuget Liber", că numărul fermelor vizate fiind stabilit la 30.
- Publicitate -
"În cadrul celor patru eșantioane stabilite până la această dată, la nivelul județului Constanța, au fost verificate 381 de ferme, nefiind constatate nereguli majore. Noi deja am început verificarea celor 30 de ferme vizate pentru județul Constanța și estimăm ca întreaga operațiune să se finalizeze până la sfârșitul acestei săptămâni", a precizat directorul.
Potrivit acestuia, cea mai frecventă neregulă constatată în urma verificărilor era identificarea eronată a parcelelor aparținând fermelor. De asemenea, spre deosebire de alte județe, până la această oră, în Constanța nu a fost întâlnit nici un caz în care fermierii să fi declarat suprafețe mai mari decât cele din actele de proprietate.
Potrivit legislației, fermierii care au declarat o suprafață mai mare cu 20% decât cea reală riscă o penalizare, în timp ce fermierii care au declarat o suprafață mai mare cu 50 % riscă să fie excluși de la plată pentru trei ani.