Constănțenii mai au la dispoziție doar o săptămână, până pe 16 mai, pentru a depune "Declarația privind veniturile realizate din România - formular 200", pentru veniturile anului 2010.
- Publicitate -
Potrivit reprezentanților Agenției Naționale de Administrare Fiscală, declarația se completează și se depune pentru venituri din activități independente - activități comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, pentru venituri din cedarea folosinței bunurilor - închirieri sau arendă, dar și pentru venituri din activități agricole determinate în sistem real.
De asemenea, formularul 200 trebuie depus și pentru venituri realizate într-o formă de asociere, pentru transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise, dar și pentru venituri din operațiuni de vânzare - cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și orice alte operațiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacționate pe piețe autorizate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.