Vineri, 05 Iunie 2026

Încă un pas spre adoptarea monedei euro

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 10 Decembrie 2016 186 1 min citire
Încă un pas spre adoptarea monedei euro
A fost instituit comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro. Acesta va fi coordonat de primul-ministru, în calitate de președinte, de ministrul Finanțelor Publice și de guvernatorul Băncii Naționale a României - cu respectarea raporturilor de colaborare și a independenței băncii centrale - în calitate de vicepreședinți.
Conform programului de convergență pentru perioada 2016-2019, Guvernul României își menține angajamentul de adoptare a monedei euro, data concretă urmând a fi stabilită pe baza unui calendar de trecere la moneda euro, care va fi finalizat până la următoarea ediție a programului de convergență, respectiv aprilie 2017. Angajamentul de adoptare a monedei euro reprezintă în continuare o ancoră importantă în promovarea reformelor bugetare și structurale necesare creșterii flexibilității economiei românești.
Pentru adoptarea monedei unice este necesară realizarea unui plan național pentru trecerea la euro care să stabilească o serie de acțiuni concrete pe mai multe paliere (tehnice, organizatorice, juridice și de comunicare). Elaborarea acestui plan și a calendarului acțiunilor necesare pentru adoptarea monedei euro intră în atribuțiile Comitetului interministerial.
Din comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro vor face parte reprezentanți ai principalelor instituții care vor fi angrenate în proces:
Cancelaria Prim-ministrului;
Ministerul Finanțelor Publice;
Banca Națională a României;
Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri;
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice;
Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic;
Ministerul Afacerilor Externe;
Ministerul Energiei;
Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice;
Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice;
Institutul Național de Statistică;
Comisia Națională de Prognoză;
Consiliul Concurenței.
De asemenea, din comitet vor face parte, în calitate de invitați, și câte un reprezentant al Președinției României, al Academiei Române, al Autorității de Supraveghere Financiară, al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, al confederațiilor sindicale și patronale reprezentative la nivel național.
Comitetul va organiza și dezbateri cu societatea civilă. 
Taguri
Articolul anterior Fonduri europene protecția vârstnicilor aflați în dificultate
Articolul următor Oil Terminal a semnat un contract de 20 de milioane de lei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei