Joi, 04 Iunie 2026

Începe programul "Vacanțe la țară"

de Anca PAPAN Luni, 17 Martie 2014 227 1 min citire
Începe programul "Vacanțe la țară"
O nouă ediție a programului special "Vacanțe la țară" va începe pe 23 martie, a anunțat recent președintele Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural - ANTREC, Marilena Stoian.
Constănțenii au oportunitatea de a descoperi, la tarife foarte bune, viața satului, tradițiile locurilor respective, ospitalitatea specifică acestui tip de turism și, nu în ultimul rând, să se bucure de bucatele specifice fiecărei zone pentru care vor opta.
Deocamdată nu au fost făcute publice și tarifele din cadrul acestei ediții a programului, însă cel mai probabil nu vor diferi cu mult de cele din ediția de toamnă a anului trecut.
Iată care au fost atunci tarifele: pensiuni de două margarete la prețul de 175 lei / persoană; pensiuni de trei și patru margarete la prețul de 225 lei / persoană; pensiune de cinci margarete la prețul de 290 lei / persoană. În aceste tarife sunt incluse cinci nopți de cazare în cameră dublă, prima noapte de cazare fiind aferentă zilei de duminică. Sejurul se va încheia în ziua de vineri. Fiecare pensiune participantă în acest program va oferi din partea casei micul dejun.
Turiștii vor putea opta, ca de fiecare dată, pentru zeci de pensiuni din județele Alba, Argeș, Brașov, Covasna, Gorj, Cluj, Maramureș, Neamț sau Sibiu.
Taguri
Articolul anterior Atenție, zona Casa de Cultură, fără apă caldă
Articolul următor Doar jumătate din reclamațiile la Protecția Consumatorilor sunt justificate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei