Vineri, 05 Iunie 2026

Incidente și accidente pe mări și oceane

de Ion TIȚA-CĂLIN Joi, 09 Februarie 2017 305 1 min citire
Incidente și accidente pe mări și oceane
Cargoul de mărfuri generale "Thorco Crown" a fost afectat de un incendiu produs în sala ma-șinilor, pe data de 7 februarie 2017. Nava tocmai tranzita Strâmtoarea Cabot, în direcția Vest, venind din Argentina și îndreptându-se spre Montreal. Focul a fost stins, dar nava a fost nevoită să solicite să fie remorcată până în cel mai apropiat port.
Bulk-carrier-ul "Alam Manis" a eșuat lângă Cargados Carajos Shoals, la nord-est de Insula Mauritius. Pe data de 7 februarie 2017, nava se afla în aceeași poziție. Vasul plecase din Golful Richards spre Pipava, India. 
Petrolul scurs de pe un vas neidentificat a provocat poluarea apei în apropierea Strâmtorii Kerci, care leagă Marea Neagră și Marea Azov. Pata de hidrocarburi a fost descoperită și raportată de către nava rusească "Volgobalt-242", care a observat poluarea în timpul tranzitării strâmtorii, în seara de 3 februarie 2017. Pata de petrol avea o lungime de 500 - 650 m și o lățime de 200 - 250 m și era în derivă pe direcția nord. Procedurile de protecție a mediului au fost activate și la fața locului au fost trimise echipe dotate cu echipament de curățare a apei. Operațiunile de depoluare au fost finalizate cu succes în ziua următoare. Traficul prin strâmtoarea Kerci nu a fost afectat în mod serios. Autoritățile locale au inițiat investigații pentru a afla sursa poluării. Nava care a provocat-o nu a fost identificată, dar autoritățile speră că o vor descoperi. Poluarea apei nu a afectat viața marină și mediul local.
Taguri
Articolul anterior Cursuri organizate de CCINA
Articolul următor Economia, pe scurt

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei