Pe data de 6 februarie 2017, în timp ce se deplasa de la Tanjung Pelepas spre Algeciras, nava portcontainer "Merete Maersk" a pierdut în apele Mediteranei 43 de containere. Incidentul a fost provocat de furtună. Alte 85 de containere au fost avariate. 16 containere au fost văzute plutind pe coasta Algeriei.
- Publicitate -
Tancul de produse petroliere "Sagan" a eșuat pe data de 11 februarie 2017, pe coasta de vest a Insulei Suwanosejima, din Marea Chinei de Est. Nava plecase din Taiwan și se îndrepta spre Japonia. Cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați.
Nava portcontainer "Victoria" a eșuat în seara de 10 februarie 2017, la vest de Kalundborg, Danemarca, în timp ce se deplasa de la Anvers spre Fredericia. Vasul a aruncat ancora. Trei rezervoare de balast și combustibil sunt în pericol.
Legăturile la cheu ale navei de croazieră "Seabourn Encore" s-au rupt din cauza vântului puternic, în dimineața 12 februarie 2017. Vasul de afla în Timaru, South Island, Noua Zeelandă. Vântul l-a împins peste nava pentru transportul cimentului "Milburn Carrier II" și, în cele din urmă, a rămas blocat între două cheuri. Cu ajutorul a două remorchere, nava de pasageri a fost repusă la locul ei, în dană. Ambele nave au suferit daune.
Marfa de pe cargoul "Wilson Hobro" s-a deplasat în magazii, pe data de 10 februarie 2017, în timpul tranzitării Canalului Englez. Din cauza vremii aspre, lingourile de aluminiu s-au mutat spre tribord, provocând înclinarea navei. Drept urmare, vasul a fost nevoit să reducă viteza și să se întoarcă la Brest, pentru a fixa încărcătura.