Vineri, 05 Iunie 2026

Incidente și accidente pe mări și oceane

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 09 Decembrie 2019 265 1 min citire
Incidente și accidente pe mări și oceane
Tancul petrolier "Nave Constellation" a fost atacat de pirați pe data de 3 decembrie 2019, în Golful Guinee. Vasul tocmai părăsea terminalul off-shore Bonny și se îndrepta spre India. Pirații au răpit 19 membri ai echipajului, din care: 18 indieni și un turc. Cei șapte marinari rămași la bord au fost instruiți să ducă vasul într-o poziție sigură și să aștepte sosirea unor nave de securitate și de sprijin.
x     x     x
Nave de bunkeraj "Golden Bridge 2" s-a scufundat în dimineața de 3 decembrie 2019, în Golful Siam, la sud de Bangkok. Cei trei membri ai echipajului au fost salvați. Aproximativ 20 de tone de combustibil s-au scurs în apele mării. Pelicula de hidrocarburi s-a întins pe o distanță de 4 kilometri.
x     x     x
Cargoul de mărfuri generale "New Leo" a intrat în black-out (i s-a oprit motorul) în Marea Egee, în dimineața de 4 decembrie 2019. Vasul  era încărcat cu oțel. Plecase din Elevsis, Grecia, și se îndrepta spre Gemlik, Turcia. Fiind prinsă de furtună, nava a început să se încline sub loviturile valurilor. Din această cauză, marfa din magazii s-a deplasat, provocând înclinarea periculoasă a cargoului. Nava a emis semnalul de primejdie. Garda de Coastă greacă și Marina militară au intervenit rapid, reușind să îi salveze pe cei 14 marinari ucraineni de la bord. În dimineața de 5 decembrie, vasul abandonat a fost preluat de trei remorchere și dus spre Insula Psara.
x     x     x
Trei nave ferry-boat care erau ancorate în rada portului Bakauheni, Sumatra, din Strâmtoarea Sunda, s-au ciocnit în dimineața de 3 decembrie 2019. Nava "Amarisa" a târât ancora și a intrat în coliziune cu ferry-boat-urile "Nusa Asung" și "Suki 2". Toate navele au suferit avarii. 
Taguri
Articolul anterior Grave deficiențe la atribuirea contractelor pentru infrastructura rutieră
Articolul următor Întâlnire de lucru între producătorii agricoli și apicultori

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei